20 februarie 2011

              Printre pulberi  de stele si praf de omat imi dau iar intalnire cu voi.

 Absenta slovelor buchisite de propria-mi gandire, naste simtiri colorate in gri.

Acum cateva clipe, nostalgia  a pus stapanire pe mine, pe cea care refuza cu atata ardoare sa isi aminteasca de el si tot cea care izbutea sa rosteasca ¨Nu-mi mai pasa¨.Insa doar rostea... nici macar propria´i fiinta nu prilejuia sa creada jocul de cuvinte spus cu atat usurinta. 

             Cu glas stins ceream indurare, insa nimeni nu-mi ingaduia nimic.Cu atat mai mult picaturile de ploaie, pe care le-am ascultat aseara, ghemuita de frig. Replicile actorilor erau imbratisate de lacrimi impletite cu tristeti.

Meritam eu toate astea?

           Inainte ca eterna cortina a spectacolului regizat de nori sa se lase, cel din urma picur de apa s-a asezat in palma mea si mi-a spus: ¨Inca nu ti-ai ispasit pedeapsa!¨Apoi s-a stins...incetul cu incetul, fara a-mi da dreptul la replica.S-a grabit sa-mi alunece in palma, sa se furiseze usor si mai apoi sa se mistuie de pamant fara a privi inapoi. M-a lasat la fel de singura ca si pana acum. 

Insa, am invatat sa astept ...clipe, ceasuri, zile, raspunsuri, oameni, iar acum ma aflu chiar in asteptarea lui.