-Mama, sunt aici! langa tine.
-Imi e dor de tine, cea de ieri!¨
Sunt cele mai triste versuri din viata mea, si se pare ca poetul sunt chiar eu.Eu...cea de astazi, caci puritatea fetei din trecut, ar fi izbutit sa alunge norii suparati din privirea dansei, nu ar fi permis lacrimilor sa se nasca si nici glasului sa se teama.
Astazi am intors capul dupa mine, incercand sa ma regasesc cumva. Sau poate doar sa ma razbun pe timp, pe propria-mi fiinta.In urma, oarecare
siluete ratacite incercau sa asculte linistea.Ce liniste absurda...Urmele pasilor mei ma purtau spre acele clipe, in care mi-a fost ingaduit sa gresesc.
Sfarsitul fiecarui cusur soptea sublim ¨Iarta-ma!Promit ca nu mai fac!¨
Insa timpul nu ingaduie nimic, nici macar delicatetea unui prunc.Zorile au trecut peste mine, asa cum trece pe furis o ploaie de vara.Tot ce lasa in urma, este amitirea ca...a plouat.
De aceea, cu mama de mana, in culori de curcubeu vom desena eternitatea.
ce pot spune?m-ai lasat fara cuvinte!♥♥♥♥♥♥
RăspundețiȘtergereMa bucur sa aud asta.
RăspundețiȘtergereAici scriu tot ce simt...trairile mele vreau sa le impartasesc cu voi. :)